Recomandarile Amphion

Ai toată viaţa înainte

 

 În copilărie, când o carte mă încânta nespus, îmi drămuiam lectura; nu îmi dădeam voie să citesc mai mult de un anumit număr de pagini pe zi… ca să prelungesc deliciul cât mai mult. „Ai toată viaţa înainte”, cărticica lui Romain Gary reeditată în colecţia „Cotidianul” a Editurii „Univers”, m-a făcut din nou să îmi doresc să nu se mai termine lectura.
E o poveste despre viaţă şi condiţia u

mană, relatată din perspectiva câtuşi de puţin puerilă a unui copil crescut de o fostă prostituată evreică, a cărei urâţenie exterioară este depăşită numai de frumuseţea interioară. O poveste despre iubire adevărată şi sacrificiu de sine, la adăpost de orice sentimentalism dulceag, scrisă cu umor nebun şi presărată cu teme de reflecţie autentice. Atenţie însă, stimaţi adulţi! Lectura acestei cărţi s-ar putea să vă facă să vă simţiţi ruşinaţi… de falsele drame, de cinism, de autocompătimire, de prea multă şi de prea puţină seriozitate. Momo, puştiul arab născut din mamă prostituată şi tată „proxinet” şi „psihiatric”, ne dă tuturor o lecţie de candoare pe alocuri dureroasă.


E o carte care, fără îndoială, trebuie citită. Iar cum prima ediţie a apărut în 1993 şi probabil o mai puteţi găsi numai în biblioteci, şi a doua ediţie nu se comercializează în librării, v-o oferim aici, prin generozitatea d-lui Laszlo Alexandru, autorul traducerii în limba română.

 

 Şi încă un cuvânt, despre autor. Cartea aceasta, La vie devant soi, a publicat-o sub pseudonimul Emile Ajar, fiind singurul dublu laureat al Premiului Gouncourt, în 1956 (pentru Les racines du ciel – ca Romain Gary) şi în 1975 (pentru La vie devant soi – ca Emile Ajar). Criticii şi publicul larg au aflat despre această „dublă identitate” a scriitorului (triplă, de fapt, căci numele său real este Roman Kacew) abia după sinuciderea sa, în decembrie 1980.
Brînduşa Lanţoş.