Practica interdisciplinara

COMUNICAT DE PRESĂ: Un nou stagiu de practică interdisciplinară la Amphion

       Asociația Culturală Amphion organizează și în acest an universitar un stagiu de practică interdisciplinară, la care participă studenți practicanți de la specializările Drept (Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Tîrgu Mureș), Comunicare și relații publice (Universitatea „Petru Maior” din Tîrgu Mureș) și Teatrologie (Universitatea de Arte din Tîrgu Mureș).

    
    În cele 60 de ore de practică, studenții vor lucra în echipe interdisciplinare, sub îndrumarea a 7 tutori mureșeni. Scopul stagiului este de a le oferi practicanților posibilitatea tranziției de la facultate la viitorul loc de muncă, prin lucrul cu profesioniști din domeniile pe care le vizează după absolvire.
    
     De asemenea, la Centrul de practică Intrerdisciplinară „CePrint” din cadrul Amphion, studenții își vor exersa atât competențele specifice specializării lor, cât și competențe transversale, precum abilitățile de relaționare şi comunicare în echipă, adaptarea la mediul profesional al unui ONG şi rezolvarea unor sarcini profesionale complexe, exersarea atitudinii faţă de propriul loc de muncă și față de alții, dar și analiza reflexivă a propriei activităţi profesionale, autoevaluarea satisfacţiei muncii, diagnoza nevoilor de autoformare.
    
    Obiectivele propuse studenților practicanți sunt: (1) de a înființa un ONG, (2) de a organiza un eveniment al acelui ONG și (3) de a derula o campanie publică pentru evenimentul respectiv. Pentru a facilita atingerea acestor rezultate, studenții participă în acest stagiu de practică la 5 module aplicative: Înființare, organizare și funcționare ONG (tutore: Ana-Maria Scîntei), Organizare evenimente (tutori: Angela Săplăcan și Mugur Gorea), Comunicare și relații publice (tutore: Cosmin Blaga), Utilizarea instrumentelor multimedia (tutori: Eliodor Moldovan și Paul Beica) și Lobby și campanii publice (tutore Ligia Voro).
    
    Cel de-al treilea an universitar consecutiv de practică este organizat gratuit de către Amphion și vine în continuarea proiectului POSDRU finalizat în iunie 2014, „Practica Interdisciplinară – o șansă pentru viitorul tău”, proiect cofinanțat prin Fondul Social European „Investește în oameni!”.
    
    Deși nu mai beneficiază de finanțare nerambursabilă pentru realizarea stagiilor de practică, Asociația Culturală Amphion a înțeles să continue să ofere această oportunitate studenților mureșeni, întrucât rezultatele obținute în anii anteriori au fost deosebite - foștii studenți practicanți considerînd că au dobândit prin practica la Amphion o experiență profesională temeinică. Întreaga echipă Amphion, organizatori ai stagiului și tutori, lucrează pro bono pentru ca și această nouă generație de studenți să beneficieze de avantajele acestui tip de practică unic în România – practica interdisciplinară. Practicanților noștri le stă la dispoziție sediul Asociației și toate dotările, dar mai ales experiența pe care am acumulat-o și pe care dorim să le-o împărtășim.
    
    Până la prezentarea publică a rezultatelor practice obținute de studenți, care va avea loc vineri, 5 iunie 2015, puteți vedea aici câteva imagini surprinse în timpul modulelor aplicative.
    
       Mugur Gorea, director executiv Amphion
    
    
    28 aprilie 2015